sâmbătă, 19 iunie 2010

Primul furt de la Mondiale: SUA pierde nemeritat victoria cu Slovenia

Slovenia si SUA au terminat la egalitate (2-2) unul dintre cele mai frumoase meciuri ale mondialului african, fiecare echipa castigand cate o repriza cu 2-0. Primii au inscris slovenii, prin Birsa si Ljubijankic, pentru ca Donovan sa inscrie imediat dupa pauza, iar Bradley sa stabileasca scorul final. Edu a dus SUA in avantaj pe final, insa arbitrul din Mali a anulat gresit golul americanilor si a fluierat finalul de meci imediat dupa cele 90 de minute, desi fusesera ceva faze care impuneau minute suplimentare. Slovenia ramane lider in grupa, cu 4 puncte, iar SUA rateaza sa faca un pas mare, meritat, spre calificare. Partida Slovenia - SUA continua pe forum.


Derby-ul surprinzator al grupei C, dintre Slovenia si SUA, a inceput sub semnul tensiunii, ambele formatii incercand sa arate ca nu au ajuns intamplator in pozitia de a spera cu incredere la optimi. Slovenia, dupa ce a obtinut prima victorie la mondiale, iar SUA, dupa remiza cu Anglia, au luat meciul in serios inca din primele minute.

La cateva secunde de la fluierul de start, slovenii au cerut eliminare lui Dempsey pentru o lovitura cu cotul in saritura la un adversar, insa jucatorul americanilor a fost iertat de arbitrul din Mali, care nu a acordat nici macar cartonasul galben.

Minutul 9 a adus si prima ocazie de gol a meciului, pentru Slovenia, Novakovic luftand incredibil in careul mic, dupa o pasa la coltul scurt trimisa de pe partea dreapta de Birsa.

Acelasi Birsa le-a intarit ideea americanilor ca 13 e cu ghinion, in acel minut jucatorul Sloveniei deschizand scorul cu o executie splendida de la 30 de metri, care l-a gasit tintuit pe Howard pe linia careului mic, portarul american neschitand nicun gest in momentul in care mingea a trecut in viteza pe langa el in plasa.

SUA puteau egala dupa doar doua minute, insa golul n-a fost permis de Handanovic, portarul Sloveniei respingand din plonjon mingea trimisa din faza fixa de Donovan. Tot Handanovic a parat uluitor un sut din lovitura libera trimis de Torres de pe dreapta, in minutul 37.

Cea mai mare ocazie de gol a americanilor a venit, insa, in minutul 40, cand o minge pasata de Altidore din dreapta, a fost scoasa salvator de Brecko de pe linia portii.

Si cum ocaziile se razbuna, cu trei minute inainte de pauza, Zlatan Ljubijankic a scapat la limita offside-ului, a ramas singur cu Howard, iesit din poarta, si a inscris pentru 2-0 cu un sut in diagonala, stabilind scorul la pauza.

Sedinta in vestiarul american probabil a fost foarte intensa la pauza, Bob Bradley lasandu-i la vestiare pe Findley si Torres, pentru a-i trimite in teren in startul reprizei secunde pe Feilhaber si Edu.

Iar miscarea ofensiva s-a simtit imediat, Donovan reducand din diferent in minutul 48, dupa o actiune personala superba finalizata cu un sut puternic din cativa metri sub transversala. Portarul sloven s-a ferit de minge, ca sa nu ii zboare capul de pe umeri.

Presiunea tot mai accentuata a americanilor la poarta adversa si-a aratat rezultatele in minutul 82, fiul selectionerului american Bradley marcat golul egalizator cu un sut simplu din centrul careului, dupa ce portarul sloven reusise sa respinga in extremis un sut al lui Altidore.

Dupa alte 4 minute Edu a trimis si el mingea intre ate, insa golul nu a fost validat de arbitrul din Mali, din cauza unui presupus fault in atac. Nici vorba de asa ceva, golul a ofst valabil, in careu a fost aglomeratie si dueluri la baioneta de ambele parti. Slovenii au fost luati pe sus ca la fotbal american, au incasat golul, dar au fost salvati de arbitru.

Acelasi arbitru a fluierat finalul de meci imediat la capatul celor 90 de minute, fara sa mai prelungeasca nimic, semn ca a dorit clar sa salveze Slovenia sau sa ingroape SUA.